Minciuna in staniol a fondurilor europene

Ilie Serbanescu

Fondurile europene constituie singurul element pe care cei mai infocati „europartizani“ il pot prezenta curent ca un activ al apartenentei Romaniei la UE. Acest unic element de activ este total ridiculizat de lista lunga si greu atarnatoare din pasiv: de la pierderea controlului national asupra economiei la transformarea tarii intr-o anexa de consum de tip colonial. Zise nerambursabile, fondurilor europene, potrivit proverbului „calul de dar nu se cauta la dinti“, nu li se cerceteaza nici sorgintea, nici menirea! In cadrul sistemului centru-periferie pe care il constituie UE, fondurile europene reprezinta ban public din centru pentru sustinerea expansiunii companiilor private tot din centru in periferiile sistemului. Banul public, potrivit regulilor stabilite chiar de cei din centru, nu se poate privatiza in tarile de origine (vai, ajutor de stat !), dar, prin trimiterea la periferie, se poate privatiza la fata locului. Centrul isi permite aceasta falsa marinimie, pentru ca extrage sistematic de la fiecare din periferii de cateva ori mai mult anual decat ii destineaza, extractia multiplicandu-se pe masura ce expansiunea privata, sustinuta public, a centrului la periferie devine mai extinsa si mai completa, adica pe masura ce fondurile europene isi realizeaza menirea. Fondurile europene reprezinta 1-2% echivalent PIB anual, in timp ce „extractia“ intre o patrime și o treime anual ! Prin insasi destinatia lor structurala (care nu poate fi schimbata !), acestea nu au nicio legatura cu nevoile reale de dezvoltare ale Romaniei, ci cu nevoile expansiunii la periferie, pe teritoriul Romaniei, a unor firme private din centrul vest-european. De altfel, nimeni, dar absolut nimeni nu s-a apucat sa calculeze cat „costa“ de fapt aceste fonduri. Se spune ca sunt gratis. Desi de bani gratis in istorie nu s-a auzit! Destinatiile sectoriale sunt prestabilite si neschimbabile, iar acordarile sunt conditionate de achizitii de la donator. Si o adevarata armata de birocrati se ocupa de normare, reglementare, programare, selectare, prelucrare, accesare, supraveghere, controlare, decontare. Doar cu miile de oameni implicati, mult mai bine platiti decat restul birocratilor, se cheltuie mult mai mult decat fondurile europene alocate insele.

Intreaga minciuna in staniol a fondurilor europene – zise nerambursabile – este evidentiata de indatorarea externa a Romaniei, rambursabila și apasator gatuitoare prin termene și dobanzi. Datoria externa a Romaniei este de vreo 90 miliarde euro. Dar, nu este in principal a unor entitati romanești. Populatia romaneasca și firmele cu capital romanesc nu se imprumuta in strainatate. Nici n-ar primi bani de acolo! Singurul imprumutator este statul roman, cu o datorie externa ajunsa la vreo 30 miliarde euro. Grosul – adica vreo 60 miliarde de euro – reprezinta indatorare catre strainatate a subsidiarelor din Romania ale unor firme straine (banci si societati nebancare). Expansiunea de inceput in Romania a acestora a fost finantata cu bani din strainatate, inainte de toate de la societatile-mama. Fiind vorba de sume angajate din Romania, acestea trec in contul Romaniei ca datorie externa. In conditiile crizei economice, care a intervenit in plina apartenenta a Romaniei la UE, societatile-mama din Vest au taiat finantarea subsidiarelor lor din Romania și au cerut pur si simplu statului roman sa aduca el bani din strainatate, pentru a le completa reducerea finantarii din partea mamelor lor, amenintand ca altfel isi iau talpasita. S-a inventat cea mai murdara modalitate de iesire ! Un experiment fara precedent ! A fost pus statul roman sa se imprumute de la FMI-UE pentru a aduce pe piata firmelor straine finantarea de care fusesera private, in contextul crizei, de catre mamele lor din Occident. Un experiment straniu: un imprumut pentru altii! Datoria publica externa insa a luat-o razna, statul roman fiind obligat sa preia prin aceasta finantarea expansiunii in contiuare a firmelor vest-europene in Romania. De platit ramane sa plateasca populatia si firmele romanesti in calitate de contribuabili. Comparati nota de plata (dobanzi și rostogoliri de circa 10 miliarde euro anual) cu maruntișul fondurilor europene ! Ceva gretos !

ILIE  SERBANESCU

La muzeul de geologie e mare pericol.

http://www.tolo.ro/2017/02/14/radiatii-de-200-000-de-ori-mai-mari-decat-dozele-admise-au-fost-masurate-la-100-de-metri-de-multimea-din-piata-victoriei-un-raport-de-sanatate-publica-e-ascuns-de-conducerea-muzeului-de-geologie/