Subiectul: regele Ghilgameş îşi asupreşte supuşii, care se plîng zeilor. Aceştia îl crează pe puternicul Enkidu — fiinţă pe jumătate umană, pe jumătate animalică - şi îl trimit la Uruk, ca să-l învingă pe Ghilgameş. Dar după o luptă în care puterea lor se arată a fi egală, cei doi se împrietenesc şi împreună săvîrşesc o serie de vitejii. Ghilgameş însă este şi un neliniştit, care îşi pune tot felul de întrebări, care "a văzut pînă în adîncul lucrurilor", care "a pătruns taina celor ascunse" - un fel de Faust sumerian, ce nu se mulţumeşte cu ştiinţa, ci caută sensul vieţii în satisfacţiile pe care le produc faptele, acţiunea. Pentru vitejia şi frumuseţea lui bărbătească pătimaşa şi capricioasa zeiţă Iştar se îndrăgosteşte de el. Ghilgameş, cunoscîndu-i frivolele aventuri amoroase o refuză şi o jigneşte.

După alte peripeţii Ghilgameş găseşte mult-dorita "iarbă a nemuririi"; dar pe drum un şarpe i-o fură, semn că un asemenea dar nu le este hărăzit oamenilor. Vrea să coboare în "lumea de dincolo", să-l vadă pe prietenul său Enkidu, dar nu îi este îngăduit decît să vorbească cu sufletul lui Enkidu, să-l întrebe despre tainele din lumea morţii. Enkidu îi vorbeşte despre trista lui soartă din lumea cealaltă:

Iată, pe prietenul tău drag, pe care-l îmbrăţişai de se bucura inima ta, pe acesta îl mănîncă acum viermii, ca pe o haină veche;
Enkidu, pe care-l îmbrăţişai, de se bucura / inima ta,
acum zace ca un războinic înfrînt, trîntit în colb. Prietenul tău drag, acum în colb se zbate;
Enkidu, prietenul tău drag, acum în colb se zbate...

Descrierea soartei celor aflaţi în lumea morţilor continuă sub forma unui dialog; dar după numai opt versuri, tot ce a mai rămas din acest poem, se termină brusc. Din forma sa primitivă (care putea să aibă cam 3.600 de rînduri) abia jumătate a rămas intact.
La aceasta se adaugă versurile rămase, traduse în diverse limbi (sumeriană, akadiană, babiloniană, asiria'nă, hitită, hurită ş.a.), cu ajutorul cărora s-a putut reconstitui două treimi din opera întreagă, într-un ansamblu destul de unitar, continuativ şi complet.

Se considera ca figura lui Ghilgameş ar fi influenţat personajul biblic Samson, dar şi cîteva episoade din legenda lui Hercule, anumite trăsături din aventurile găsindu-se în Odiseea. Desigur că, pentru babilonianul de acum patru milenii şi jumătate care o asculta povestită, Epopeea lui Ghilgameş mai era încărcată şi cu semnificaţii religioase şi cu valori simbolice, azi pierdute pentru npi, dar păstrînd încă şi azi indubitabile sensuri morale. în timp ce, cu multe veacuri mai tîrziu, muza aedului grec va celebra figura unui luptător aspru şi va cînta "mînia ce-aprinse pe-Achil Peleianul", şi războiul, şi masacrele, şi viclenia, - muza poetului sumerian cînta pasionata sete de viaţă şi devotamentul unei prietenii ce nu cedează nici în faţa obstacolului morţii, celebrînd totodată curajul, simţul de dreptate şi impresionanta ţinută morală a unui erou; a unui erou care luptă şi el, dar nu împotriva oamenilor. Nu varsă o picătură de sînge omenesc - căci ţelul suprem al lui Ghilgameş nu este războiul şi uciderea, ci cultul prieteniei şi dorul nemuririi.

Continutul celor 10 tablete ale epopeei lui Ghilgames
Tableta I: doi eroi
Tableta II: întâlnire, prietenie, proiectarea aventurii
Tableta III: Pregătirea şi plecarea
Tableta IV: Călătoria
Tableta V: Pierderea în pădurea de cedru,Victoria Humbaba
Tableta VI: Un alt triumf şi exces: Taur Ceresc
Tableta VII: Moartea lui Enkidu
Tabletat VIII: Funeraliile Enkidu
Tabletat IX: Ghilgameş în căutarea vieţii fără de sfârşit
Tableta X : Intoarcerea
Tabletat XI: E şec în a reveni la viaţa obişnuită
Tableta XII: O altă versiune a morţii Enkidu