O reclamă în care se pierde, nu se câștigă!

Succesul este pe deplin garantat, cu însămânțare naturală!

Ai încercat să numeri oi?

Un cioban suferea de insomnie. Merge la doctor, iar acesta îi recomandă ca, atunci când se culcă, să numere oi.

- E o metodă garantată pentru a adormi!

După o săptămână, ciobanul vine la doctor, cu cearcăne sub ochi, nedormit, în ultimul hal.

- Ce-i cu tine, omule?

- Dom' doctor, nu reuşesc nicicum să adorm!

- Ai încercat să numeri oi, aşa cum ţi-am spus?

- Da.

- Şi, nu ai reuşit să adormi?

- Cum să reuşesc, dom' doctor, că sunt multe!? Când ajung pe la 1.000 mă ia durerea de cap... ce le-oi da eu la iarnă să mănânce la atâtea oi?

Povestea lui Ionică cel Prost  (poreclit şi Irimia) 

Ion Creangă

Amu cică era odată într-un sat un băeţan, care n-avea nici tată, nici mamă şi nici o rudă; aşa era de strein, de parcă era căzut din ceriu. Şi fiindcă băetanul acela era supus, răbdătoriu şi tăcut, şi bărbații şi femeile din acel sat se luase a-i zice "Ionică cel prost, Ionică cel prost" şi aşa îi rămăsese acum numele. Dar ştiţi că e o vorba că: "dracul în curu' prostului zace". În satul acela erau o mulţime de feciori de gospodari, care de care mai chiaburi şi mai ţanţoşi -- tot de cei care umblă cu chebea între umere şi poartă căciula pusă de-a căţeaua. Şi Ionică cel prost n-avea cap să se amestece în vorba lor, c-apoi ce pățea cu nime nu împărţea, sărmanul! El şi la crâşmă, şi la joc şi pe la nunţi şedea tot deoparte, ca un puiu de bogdaproşti, se făcea Tănasă şi numai asculta ce pun la cale flăcăii ceilalţi; şi când îi plăcea ce fac ei, da şi el din cap şi zicea în gândul său că "tot bine este". Asta era vorba lui Ionică. Iară când nu se mulţumea cu ceea ce fac ei, atunci numai icnea şi el şi tăcea molcum - cum îi omul cel strein şi nebăgat în samă.

Ferice de cine-o da-o , vai de mama cui o lua-o!

Women Joined Facebook

Înscrierea continuă...

Brand de Caracăl - "Patria măgarilor!"

Cu cât vom fi mai mulți, cu atât vom fi mai ... "credibili" !

Povestea porcului 

de Ion Creangă

Cică erau odată o babă și un moșneag: moșneagul de-o sută de ani, și baba de nouăzeci; și amândoi bătrânii aceștia erau albi ca iarna și posomorâți ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Și, Doamne! tare mai erau doriți să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica și noaptea de mare, ședeau singurei ca cucul și le țiuiau urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toate aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe laițe, și atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii!

Cel mai scump pe lumea asta,

Calu', pușca și nevasta!...

offsprings of a donkey