I se urâse și lui Păcală să tot umble răzleț prin lume, așa fără de nici o treabă, numai ca să încurce trebile altora și să râdă de prostia oamenilor. Se hotărî dar să se facă și el om așezat, ca toți oamenii de treabă, să-și întemeieze casa lui, să-și agonisească o moșioară, — vorbă scurtă, — să se astâmpere odată.

Și fiindcă românul zice că nu e nicăieri mai bine ca în satul lui, Păcală se întoarse și el în satul lui și începu cum încep toți oamenii care n-au nimic, adică făcu ce făcu de-și agonisi o vițelușă și o trimise la pășune în izlazul satului.

            poveste populară românească
 
 A fost odată un flăcău care dorea să se însoare. Ochise el o fată bogată, dar leneşă, de nu cred că mai era alta pe lume ca ea. Flăcăul nu se uită la asta şi o ceru de la părinţii ei de nevastă. Aceştia i-o dădură, cu condiţia să nu o pună la nici un fel de treabă şi mai ales să nu o bată. Flăcăul nostru a fost de acord; au făcut nunta, după care tinerii însurăţei s-au mutat la casa lor.
 Trecură câteva zile de la nuntă. Flăcăul nu a pus-o pe fata leneşă la nici o muncă. Ea stătea toată ziua şi nu făcea nimic. Toată treaba în casă o făcea flăcăul. După câteva zile însă, îi arătă nevestei lui celei leneşe o piele de oaie şi îi spuse cam aşa:

Locuitorii unui sat, coprinşi de dorinţa de a asculta şi dînşii, dumineca, sînta Evangelie, se hotărîră a răspunde cu toţii la întrebarea ce le tot făcea preotul cînd era să citească Evangelia.
În dumineca următoare, preotul, după obicei, mai- nainte de a citi Evangelia, făcu următoarea întrebare în modul cum se cîntă aceste învăţături sfinte:
— Oameni buni, ştiţi voi ce zice în cartea aceasta?
— Nu ştim, răspunseră cu toţii deodată.
— Daca nu ştiţi, la ce să vă mai spui, zise preotul, închise cartea şi se retrase.
Pasămite, bietul preot nu că nu ştia să citească, vorbea însă cam bîlbîit şi se temea să nu rîză lumea de el. Litur- gia, cum, cum, o încurca el; dară cînd venea la citirea Evangelii, se slujea de asemenea tertipuri.