poveste populară românească
 
 A fost odată un flăcău care dorea să se însoare. Ochise el o fată bogată, dar leneşă, de nu cred că mai era alta pe lume ca ea. Flăcăul nu se uită la asta şi o ceru de la părinţii ei de nevastă. Aceştia i-o dădură, cu condiţia să nu o pună la nici un fel de treabă şi mai ales să nu o bată. Flăcăul nostru a fost de acord; au făcut nunta, după care tinerii însurăţei s-au mutat la casa lor.
 Trecură câteva zile de la nuntă. Flăcăul nu a pus-o pe fata leneşă la nici o muncă. Ea stătea toată ziua şi nu făcea nimic. Toată treaba în casă o făcea flăcăul. După câteva zile însă, îi arătă nevestei lui celei leneşe o piele de oaie şi îi spuse cam aşa:
 − Iată, dragă nevestică, pielea asta este fermecată şi va face tot ce îi vei porunci. Ea se pricepe la orice fel de treabă!
 Şi, uitându-se la piele, flăcăul se prefăcu că îi vorbeşte:
 − Pielicică! Iacă, de acum înainte aceasta este stăpâna ta! Să faci tot ce îţi porunceşte ea, ai auzit? Că de nu, apoi vai va fi de tine! Ce vei păţi, numai tu vei şti! Tu, dragă nevestică, tot ce trebuie să faci este să îi porunceşti, şi de nu o vrea să te asculte, apoi lasă pe mine, că îi voi arăta eu ei!
 Mai zise flăcăul ce mai zise, apoi plecă să îşi facă treaba. Nevestii i se făcu sete; căută apă în cofă, dar nu mai găsi nici un strop.
 − Pielicică! Du-te, drăguţă, şi adă o cofă de apă, că îmi este o sete de nu mai pot!
 Pielicica, pace! Nu se mişca deloc.
 − Pielicică, mătură!
 Pielicica nici gând să se mişte.
 − Pielicică, fă mâncare! Pielicică, fă aia, fă cealaltă...
 Aş! Pielicica nici vorbă să facă ceva!
 − Lasă, că o veni el bărbatul meu şi te-oi spune eu că nu ai vrut să mă as-culţi, şi atunci vei vedea tu ce vei păţi!
 Seara, când veni flăcăul acasă, femeia sări să îi spună ce a păţit ea cu pielea:
 − Iacă, bărbăţele, pielicica nu a vrut să mă asculte, nu a vrut să facă nimica!
 − Aşa s-a întâmplat? întrebă bărbatul pe un ton şiret. Ei, ia stai tu, pielicică afurisită, că îţi arăt eu ţie! Hai, ia-o în spate, nevastă dragă, să o învăţ eu minte!
 Şi, punând mâna pe un băţ ce îl avea la îndemână, începu a bate la pielea din spinarea nevestei pe unde nimerea: pe piele, pe spinarea leneşei...
 − Na, pielicică, na, na! Altă dată să asculţi şi să faci treabă! Na, na, na!
 Şi din bătaie nu o slăbea deloc.
 − Las-o, bărbate, săraca! se rugă biata nevestică, văzând că bărbatu-său nu se mai opreşte din bătaie. Las-o, săraca, o doare! Iart-o!
 − Nu, măi femeie, las-o să o învăţ minte!
 Şi după ce îi mai trase câteva, flăcăul luă pielea de pe spinarea nevestei şi o atârnă într-un cui.
 − Ei, lasă, pielicică, numai să nu mai faci tu treabă! Mâine seară, de îmi va mai spune nevasta că nu ai făcut nimic, o vei păţi şi mai rău ca în seara asta!
 A doua zi, omul plecă din nou la treaba lui. Rămasă singură acasă, nevasta începu să facă tot felul de treburi: fugi după apă, aduse lemne pentru foc, mătură, făcu mâncare, aranjă lucrurile prin casă.
 Ajuns seara acasă, omul nostru îşi dete seama că femeia munci toată ziua. Se făcu însă că nu vede şi puse iar mâna pe piele şi pe băţ:
 − Ei, nevastă, nici acum nu te-a ascultat? Nici acum nu a vrut să facă treabă pielicica?
 − Da a făcut săraca, cum să nu facă! Şi m-a ascultat! Las-o, nu o mai bate, sărăcuţa!
 − Ei, dacă e aşa, atunci o iert! zise omul, zâmbind pe sub mustaţă.
 Dragi copii, voi ce părere aveţi despre lecţia pe care i-a dat-o flăcăul nevestei leneşe?