- Tată, am găsit un bou ieftin; bine ar fi să-l cumperi, zise un june că de optsprezece până la douăzeci de ani tatălui sau, plin de bucurie.

 - De unde ştii tu că este ieftin, şi cine este cel ce vinde? întrebă părintele.

 - Este un nenorocit, tată, răspunse junele, căruia i-a murit până acum mai mulţi boi. Vitele ce bruma i-a mai scăpat le-a schimbat pe bani. El voieşte să se apuce de altceva, căci cu vitele n-are noroc. Boul ce i-a rămas încă este hotărât să-l dea pe ce l-o da, numai să scape de dânsul, şi nu găseşte să-l vândă.

 - Şi în cât l-a lăsat?

 - Eu l-am tocmit şi îl pot scoate cu vreo cincizeci de lei.

 - Este scump, dragul tatei.

Surprins de răspunsul tatălui sau, bietul june lasă ochii în jos, tăcu şi se duse într-ale sale. Era convins că tată-sau ştie ce spune

 Soarta, care până aci fusese cam aspră cu această familie, se îndura în cele din urmă, şi de un cârd de vreme începu a-i zâmbi. Pe ce punea mâna bătrânul, totul îi ieşea spre bine .După vreo doi ani de la această, bătrânul se întoarse acasă într-una din zile cu un bou frumos. Avea de ce se prinde ochii de când se uită cineva la el.

  Fiul, când văzu în bătătură un astfel de bou, alergă la tată-sau într-un suflet şi, plin de bucurie, îi zise: De la cine ai cumpărat boul asta, tată?

 - De la obor, tătucule.

 - Şi l-ai luat mai ieftin decât care îl găsisem eu mai anii trecuţi?

 - Ba nu; pe acesta am dat mai mult, deşi acela nici el nu era prost. Boul ce vezi în bătătură mă tine 200 de lei.

 - Boul ce tocmisem eu era numai 50 de lei, şi atunci mi-ai zis că este scump, tată draga.

 - Aşa este, fătul meu. Această o zic şi acum. Atunci boul cu cincizeci de lei era scump, fiindcă n-aveam bani, Astăzi, acesta cu două sute de lei este ieftin, fiindcă, de la milă lui Dumnezeu, am putut legă şi noi gura pânzei. Această s-o ţii minte în viaţa Dumitale.