DE CE NU POT ARBORII UMBLA?

Cu multe mii de ani înainte, era o vreme când şi arborii puteau umbla. Atunci trăia undeva un om foarte bogat, dar zgârcit. Doamne! De-ar fi putut, ar fi îmbucat lumea toată, de zgârcit ce era.

Odată s-a dus omul acesta în pădure, unde a văzut un stejar minu­nat de frumos. El avea mulţi copaci pe lângă casa sa, dar s-a gândit ca să aibă şi acest stejar şi îi zise:

— Vino cu mine la coliba mea, că eu nu am nici un gătej.

Stejarul n-a mai stat pe gânduri, ci s-a luat după om spre casă.

Pe drum omul a obosit şi zise copacului:

— Tu eşti tare şi mare, du-mă pe mine la coliba mea, că nu mai pot de oboseală.

Stejarul a stat locului până s-a urcat omul pe o creangă, apoi s-a dus mai departe.

Mergând aşa, au ajuns la o livadă frumoasă, unde păştea un bou gras. Aci iar veni zgârcitului o poftă şi zise stejarului:

— Lemne aş avea, însă ar fi foarte bine dacă aş avea şi carne de friptură. Cum ar fi, dacă tu ai ucide boul acesta şi l-am lua cu noi în coliba mea?

Stejarul nu răspunse nici un cuvânt, ci se apropie de bou şi aşa-l lovi cu o creangă groasă-n frunte, de-l tăvăli la pământ. Apoi îl luă pe crengile sale şi se duseră mai departe. 

Dar nu mult s-au dus şi pe drum au ajuns o trăsură în care era o bute cu vin; cărăuşul dormea. Aci iar îi veniră zgârcitului pofte noi şi zise:

— Hm! Lemne aş avea, carne aş avea, dar n-am vin. Cum ar fi oare dacă ai ridica tu butea aceea pe crengile tale, ca să o ducem la coliba mea?

Stejarul nu zise nimic, ci apropiindu-se de car, ridică butea pe crengile sale şi merse mai departe.

După un răstimp au ajuns lângă o bisericuţă. Acolo zise omul către stejar:

— Lemne aş avea, carne aş avea, vin încă aş avea, dar n-am cratiţă unde să-mi frig carnea. Cum ar fi oare dacă ai lua tu clopotul cela din turn? Din el mi-aş putea făuri câteva cratiţe!

Stejarul nici acum nu a zis nimic, ci, apropiindu-se de turn, şi-a întins o creangă înăuntru, prin gaura ferestrei şi a scos clopotul afară.

Tocmai vrea să-l anine de o creangă, când deodată trăsni din cer şi făcu tot ferfeniţe stejarul, omul şi butea. Numai clopotul a rămas întreg, şi oamenii l-au aşezat iar în turn, la locul lui.

De atunci, însă, arborilor nu le mai este iertat a se mişca din locul lor.