Didina

Trupeşă Didina! Şi-avea o govie, roşie, cărnoasă, numa bună de pupat! Paraschiv picase într-o seară cu ceilalţi în casa ei din Caţavei. Când au deschis uşa, pungaşul rămăsese uluit în prag. Muierea se întorsese, şi el o zări la lumina lămpii. Era înaltă, clădită bine, cu un păr bogat adunat într-un coc la spate.

- Ăsta-i ucenicul nostru! a rostit Bozoncea, şi-a făcut loc lăutarilor cu care veniseră.

- Paraschiv îi zice, a mai adăugat Gheorghe.

Ţiganca a râs scurt, şi cel tânăr i-a văzut dinţii albi, puternici, de iapă. Cu o mână şi-a aşezat o şuviţă de păr, şi sânii ascuţiţi s-au ridicat sub mătasea capotului.

Ucenicul privi odăile scunde de pământ. Pereţii erau acoperiţi cu preşuri, toate furate de mâna Stăpânului. Pe patul lat, ibovnica aşternuse velinţe scumpe şi moi. În fiecare colţ ardea câte o lampă albastră de porţelan, tivită cu nichel pe margini.

Lăutarii îşi scoseseră pălăriile soioase şi se aşezaseră într-un colţ. Bozoncea a destupat sticlele aduse şi s-au aşezat la masă. Ţiganca gătise doi curcani la tavă. Oacă îi împărţise cu mâna lui dibace.

Groapa

de Eugen Barbu

Cuprins

1. Nuntă
2. Iepe de şişic
3. Lume
4. Didina
5. Ghetele
6. La spovedit
7. Moartea lui Marin Pisică
8. Ramazanul
9. Pomana lui Mielu
10. Sinefta
11. Nea Fane   
12. Balul meseriaşilor
13. Săptămâna brânzei
14. „Rudele" lui Bică-Jumate
15. La pârnaie
16. Aia mică
17. La Borţoasa
18. Priveghi
19. Stăpânul
20. Stere
21. În câmp la „Căţelu”
22. Morcovii
23. Vânzarea

Peste rufe fâlfâia seara. Omul se opri. Gunoierii se întorceau grămadă.

Trecură mai departe.

- Noroc, şefule! aruncă unul.

 - Noroc!

Grigore era îndesat, vânjos, îmbrăcat cu o haină groasă şi pantaloni strânşi pe pulpe. Mijlocul şi-l sugrumase într-o curea lată de piele, bătută în ţinte.

Şedea şi privea locul cu palmele la spate. Cerul se întuneca. Oraşul scânteia îndepărtat. În iarba fierbinte mişuna vântul de vară. Gunoierii aprinseseră focul. Fumul înecăcios acoperi pământul tare.

Se descălţară. Aveau tălpile negre, tăiate şi pline de răni. Le perpeleau la căldură. O ceată de câini îi înconjură. Erau mari cât nişte viţei, flocoşi şi răi. Lătrară spre groapă şi se repeziră către marginile ei înalte.

Nuntă

Stere nu mai scăpase de gura muierii: nu şi nu, că să-l însoare. Aglaia îl ştia de când sosise la groapă cu omul de măsura loturile. În vremea aia, Cuțarida era aproape deşartă, o adunătură de case spre Griviţa. Cârciumarul şi-a ales locul, a dat bacşiş celui care venise cu el şi s-a apucat să-şi ridice singur prăvălia, o magherniţă de lemn. Strânsese vreo trei ciocane de rachiu, câteva sticle şi un butoi de vin acrişor, vânzându-l în câteva zile gunoierilor. Aceştia se bucuraseră că le aducea cineva băutură la îndemână. Stere era tânăr şi ager, cam duhos, nedezlegat la limbă, nu-şi vindea lesne sufletul. Muncea cât şapte, îşi spăla singur rufele, mânca ce da Dumnezeu, se chinuia să agonisească ceva, să iasă din sărăcie. Sănătos, sănătos, aşeza totul la spate, nu se încurca. Avea o privire de punea omul jos, hăndrălăii nu ridicau colţul. Îi plăcuse şi lui Grigore. Într-un an împrejmuise dugheana, mai înmulţise capitalul, se cunoştea că avea şcoală de negustor.

Bătrânul îl ispitise, că se ajuta cu el; aflase că e băiat de la ţară, sărac. Slugărise la un negustor prin Lipscani de la doisprezece ani, învăţase meseria. Când se făcuse de armată, jupânul îi spusese:

- Du-te să te încalţe ăia, să te mai deprinzi şi cu alte rele, să vezi şi tu ce-i pe lumea asta, şi, când oi veni înapoi, te fac om!

Şi aşa fusese. Se canonise doi ani şi pentru stat, căpătase grad de sergent pentru vrednicia lui şi se întorsese la stăpân.

Făt-Frumos Scânteie și Frumoasa Lumii

poveste aflată de la Berţia Gheorghe din Stremţ

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, un căuaci bătrân ce trăia la o margine de sat, într-un bordei sărăcăcios. Căuaciul şi baba lui trăiau singuri, căci până la bătrâneţe bunul Dumnezeu nu i-a învrednicit să aibă copii.

Mult s-au mai rugat bătrânii să aibă un copil, care să le fie sprijin la bătrâneţe, dar degeaba.