Vânzarea

Se duse vorba-n Bucureşti că se ridicase un pungaş iutei şi tânăr peste toţi manglitorii, de-l tăiase pe starostele cel bătrân şi se căznea să strângă tagma hoţilor la un loc. Umblau şi presării după el, că-i aveau fotografia de când fusese la puşcărie. Până şi ziarele îl înfăţişau şi îndemnau pe tăinuitori să-l dea pe mâna poliţiei. Omorâse oameni şi-l aşteptau ocna şi sila. Ca nişte câini îl încolţeau. Dar caramangiul era îndrăzneţ şi hotărât. Le scăpa printre degete.

Primăvara, ca o cringhiţă. Înflorise măceşul şi florile mărăcinilor cât pumnul! O iarbă sălbatică acoperea fundul neumblat al gropii.

Morcovii

Cum da primăvara, şi ce mai primăveri cădeau peste Cuţarida, de se topea zăpada, luată parcă în lopată, babele, toate pâlc în casa coanei Marghioala a lui Mială. Lipa-lipa, câte una, numai în papuci, cu barişul pus pe ureche, să nu le umfle curentul şi să strănute, până la gardul văduvei.

- A, coană Marghioalo, acasă eşti?

În geamurile crăpate, murdare, cu chitul căzut, pline de frunze de muşcate, verzi-coclite, soarele, cât polul, făcea cercuri de lumină. Bătea vântul lui martie, subţire. Pe coana Chiriţa o înfiora toată, umplându-i fustele.

- A, coană Marghioalo!

Din casă se auzea un bufnet şi o vorbă: „s-acasă!”; se bucura bătrâna. Îi auzea motanii căzând de pe scrinuri, miorlăind să iasă afară, că-i podidise şi pe ei arşiţa înşelătoare a primei călduri.

- O, că vin! făcea muierea din casă.