"God grant us the serenity to accept the things we cannot change, courage to change the things we can, and wisdom to know the difference."
 
 
 

Iepe de şişic

Iepe de şişic

 

Vara pleca. Groapa era adâncă şi verde. Vântul culcase ierburile sălbatice. Frunza măselariţei începea să îngălbenească. Gheorghe ştia răcoarea asta care-i înfiora pielea şi cerul ostenit, stins, cu lungi scame fumurii. Şobolanii ieşiseră din găurile lor şi mişunau înfriguraţi, târându-se după urmele sărace ale soarelui. Hoţul scuipa în silă. Erau mari, graşi, cenuşii ca fierul, cu cozile năpârlite.

Alături, pungaşii suceau babaroasele. Stăpânul mesteca zarurile în pumnul lui mare şi negru şi privea întunecat pământul bătătorit cu palmele.

- Doi-doi! spuse Oacă şi-şi trecu mâneca zdrenţuită pe sub nas. Ceilalţi fumau pe vine împrejur, aşteptându-şi rândul.

- Pâră-n coadă!

- Şase-cinci... mormăi Nicu-Piele, aruncând în ţărână un chiştoc uscat.

Sandu zvârli un ban de doi lei şi se mai căută în fundul nădragilor. Fruntea i se brobonase de sudoare. Îşi mişca repede spatele ca de mâncărime şi se uita drept în ochii lui Bozoncea. Acesta apucă oasele îngălbenite şi tocite pe margini. Între picioarele caramangiilor se strânseseră o grămadă de piese de aramă, la care trăgeau cu coada ochiului toţi. Gheorghe se ridică dându-l la o parte pe ucenic:

- Ia stai, Paraschive, să mă bunghesc şi eu!

Nuntă

Nuntă

 

Stere nu mai scăpase de gura muierii: nu şi nu, că să-l însoare. Aglaia îl ştia de când sosise la groapă cu omul de măsura loturile. În vremea aia, Cuțarida era aproape deşartă, o adunătură de case spre Griviţa. Cârciumarul şi-a ales locul, a dat bacşiş celui care venise cu el şi s-a apucat să-şi ridice singur prăvălia, o magherniţă de lemn. Strânsese vreo trei ciocane de rachiu, câteva sticle şi un butoi de vin acrişor, vânzându-l în câteva zile gunoierilor. Aceştia se bucuraseră că le aducea cineva băutură la îndemână. Stere era tânăr şi ager, cam duhos, nedezlegat la limbă, nu-şi vindea lesne sufletul. Muncea cât şapte, îşi spăla singur rufele, mânca ce da Dumnezeu, se chinuia să agonisească ceva, să iasă din sărăcie. Sănătos, sănătos, aşeza totul la spate, nu se încurca. Avea o privire de punea omul jos, hăndrălăii nu ridicau colţul. Îi plăcuse şi lui Grigore. Într-un an împrejmuise dugheana, mai înmulţise capitalul, se cunoştea că avea şcoală de negustor.

Bătrânul îl ispitise, că se ajuta cu el; aflase că e băiat de la ţară, sărac. Slugărise la un negustor prin Lipscani de la doisprezece ani, învăţase meseria. Când se făcuse de armată, jupânul îi spusese:

- Du-te să te încalţe ăia, să te mai deprinzi şi cu alte rele, să vezi şi tu ce-i pe lumea asta, şi, când oi veni înapoi, te fac om!

Şi aşa fusese. Se canonise doi ani şi pentru stat, căpătase grad de sergent pentru vrednicia lui şi se întorsese la stăpân.

Fat-Frumos Scanteie si Frumoasa Lumii

Făt-Frumos Scânteie și Frumoasa Lumii

poveste aflată de la Berţia Gheorghe din Stremţ


A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, un căuaci bătrân ce trăia la o margine de sat, într-un bordei sărăcăcios. Căuaciul şi baba lui trăiau singuri, căci până la bătrâneţe bunul Dumnezeu nu i-a învrednicit să aibă copii.

Mult s-au mai rugat bătrânii să aibă un copil, care să le fie sprijin la bătrâneţe, dar degeaba.

Aleodor împărat

Aleodor împărat

de Petre Ispirescu


A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit!

A fost odată un împărat. El ajunsese la căruntețe, și nu se învrednicise a avea și el măcar un copil. Se topea de-a-n picioarele, bietul împărat, să aibă și el, ca toți oamenii, măcar o stârpitură de fecior, dară în deșert.

Când, tocmai, la vreme de bătrânețe, iată că se îndură norocul și cu dânsul și dobândi un drag de copilaș, de să-l vezi și să nu-l mai uiți. Împăratul îi puse numele Aleodor. Când fu a-l boteza, împăratul adună Răsărit și Apus, Miazăzi și Miazănoapte, ca să se veselească de veselia lui. Trei zile și trei nopți ținură petrecerile și se chefuiră și se bucurară, de o ținură minte cât trăiră.

Greceanu

Greuceanu

de Petre Ispirescu

 

Greuceanu - după Petre Ispirescu (desene animate românești - video)

A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopșorul pere și răchita micșunele; de când se băteau urșii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrățindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești;

 

De când se scria musca pe părete,

          Mai mincinos cine nu crede.

 

A fost un împărat și se numea împăratul Roșu. El era foarte mâhnit că, în zilele lui, niște zmei furaseră soarele și luna de pe cer.

 

Trămise deci oameni prin toate țările și răvașe prin orașe, ca să dea de știre tuturor că oricine se va găsi să scoață soarele și luna de la zmei, acela va lua pe fiie-sa de nevastă și încă jumătate din împărăția lui, iară cine va umbla și nu va izbândi nimic, acela să știe că i se va tăia capul.

Zdrentuita

Zdrențuita (basm englez)


 
 


 

 

 

Basm popular englez - Zdrențuita (audio)

 

Într-un măreţ palat, la malul mării, trăia odată un lord bătrân şi foarte bogat, care nu avea nici soţie nici copii în viaţă, avea doar o nepoţică al cărei chip nu-l văzuse niciodată. Bătrânul îşi ura nepoţica căci la naşterea ei, îi murise cea mai dragă dintre fiice. Când bătrâna doică îi adusese copila, el se jură că, atât cât va trăi, nu se va uita la ea, nu avea decât să trăiască sau să moară, lui nu-i păsa.

Aşa că-i întoarse spatele, se aşeză la fereastră şi privi peste întinderea nesfârşită a mării, vărsând lacrimi amare după fiica lui care se prăpădise, până când părul sau coliliu şi barba căruntă îi crescură mult peste umeri, se încolăciră peste spetează scaunului sau şi pătrunseră prin crăpăturile din duşumea. Lacrimile sale, care picurau pe pervazul geamului, săpaseră un şanţ în piatră şi curgeau că un râuleţ în mare.

Praslea cel Voinic si merele de aur, de Petre Ispirescu

Era odată un împărat puternic şi mare şi avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă, bogată de flori şi meşteşugită nevoie mare! Aşa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul grădinii avea şi un măr care făcea mere de aur şi, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând şi pârguindu-se, venea oarecine noaptea şi le fura, tocmai când erau să se coacă. Toţi paznicii din toată împărăţia şi cei mai aleşi ostaşi, pe care îi pusese împăratul să pândească, n-au putut să prindă pe hoţi. În cele mai de pe urmă, veni fiul cel mai mare al împăratului şi-i zise:

        – Tată, am crescut în palaturile tale, m-am plimbat prin astă grădină de atâtea ori şi am văzut roade foarte frumoase în pomul din fundul grădinii, dar n-am putut gusta niciodată din ele; acum a dat în copt, dă-mi voie ca nopţile astea să păzesc însumi, şi mă prinz că voi pune mâna pe acel tâlhar care ne jefuieşte.

        – Dragul meu, zise tată-său, atâţia oameni voinici au păzit şi n-au făcut nici o ispravă. Doresc prea mult să văz la masa mea măcar un măr din acest pom care m-a ţinut atâta sumă de bani şi de aceea, iată, mă înduplec şi te las ca să pândeşti, măcar că nu-mi vine a crede că o să izbuteşti.

Poveste taraneasca, de Petre Ispirescu

  A fost odată un împărat. El avea trei feciori. Când fu la ceasul morţii, îşi chemă feciorii şi le zise:

        – Feţii mei, sunt cu sufletul la gură, precum mă vedeţi; un lucru numai vă cei: în cele trei nopţi după înmormântarea mea, să-mi păziţi mormântul, câte unul din voi.

        Cum auzi făgăduiala din gura feciorilor săi, căscă gura şi-şi dete sufletul.

        Gătire se făcu de îngropăciune, mă rog, ca la moartea unui împărat, şi cu mare alai şi jale fu pus la odihna de veci.

        Feciori, carii ştiau ce glăsuie tatăl lor când îi ieşi sufletul, se puse de pază în noaptea dintâi feciorul cel mai mare al împăratului.

        Pândi el ce pândi, şi în puterea nopţii, pe când şi apele dormeau, se pomeni fiul de împărat cu un oarecine că vine şi vrea să dezgroape pe mort. Nici că e de gândit a-l fi lăsat feciorul de împărat să facă aşa o nelegiuire, fără decât se luă cu dânsul la luptă. Şi lupte-se, şi lupte-se, până ce, când începu să cânte cocoşii, acel cineva pieri ca o nălucă.

Basme

Cuprins:

Comentarii recente